Programul anual al achiziţiilor publice pe anul 2023
Programul anual al achizitilor publice pe anul 2023 la nivelul UAT Murfatlar se elaborează pe baza referatelor de necesitate transmise de compartimentele de specialitate şi cuprinde totalitatea contractelor de achiziţie publica/acord-cadru care se intenţionează să fie atribuie în decursul anului 2023.
La elaborarea Programului anual al achiziţiilor publice pentru anul 2023 s-a ţinut cont de:
a) necesităţile obiective de produse, servicii si lucrări;
b) gradul de prioritate a necesităţilor;
c) anticipările cu privire la sursele de finanţare ce urmează a fi identificate.
Dupa aprobarea bugetului propriu, precum şi ori de câte ori intervin modificări în bugetul instituției, Programul anual al achiziţiilor publice pentru anul 2023 se va actualiza, în funcţie de fondurile aprobate.
Programul anual al achiziţiilor publice pentru anul 2023 al UAT Murfatlar este prevăzut în ANEXĂ la prezenta Strategie și cuprinde cel puţin informaţii referitoare la :
a) obiectul contractului de achiziţie publica/acord cadru;
b) codul vocabularului comun al achiziţiilor publice(CPV);
c) valoarea estimată a acordului-cadru ce urmează a fi atribuit ca rezultat al derularii unui proces de achiziţie, exprimată în lei, fără TVA, stabilită în baza estimărilor compartimentelor de specialitate;
d) sursa de finanţare;
e) procedura stabilită pentru derularea procesului de achiziţie;
f) data estimată pentru iniţierea procedurii;
g) data estimată pentru atribuirea contractului;
h) modalitatea de derulare a procedurii de atribuire, respectiv online sau offline.
După aprobarea Bugetului pe anul 2023 şi definitivarea Programului anual de achiziţii publice pentru anul 2023 al UAT Murfatlar în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării, prin grija Compartimentul Achizitii Publice, se va publica Programul anual al achiziţiilor publice în SICAP și pe pagina de internet a instituţiei www.primaria-murfatlar.ro.
De asemenea, semestrial se va proceda la publicarea în SEAP a extraselor din Programul anual al achiziților publice pentru anul 2023 al UAT Murfatlar, precum şi a oricăror modificări asupra acestuia, extrase care se refera la contractele/acordurile-cadru de produse si/sau servicii a căror valoare estimată este mai mare sau egală cu pragurile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare, contractele/acordurile-cadru a căror valoare estimata este mai mare sau egală cu pragurile prevăzute la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.