Proiectul "Îmbunătătirea accesului grupurilor vulnerabile pe piata muncii"

Proiectul “Îmbunătătirea accesului grupurilor vulnerabile pe piata muncii”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Proiectul se implementeaza la nivel regional in trei regiuni de dezvoltare ale Romaniei (Bucuresti-Ilfov, Sud-Est si Sud Muntenia. Proiectul de deruleaza in parteneriat  cu Sector 4 Bucuresti, Primaria Curtea de Arges  si A.Vo.G. –Italia.

   Durata proiectului – 34 luni

   Obiectivul general consta in facilitarea accesului la ocupare a persoanelor apartinand grupurilor vulnerabile in scopul evitarii excluziunii sociale, marginalizarii, discriminarii si riscului de saracie, prin implementarea de planuri individualizate de formare profesionala pentru dezvoltarea aptitudinilor si a calificarilor de baza a acestora. Astfel, prin proiectul de fata se vor dezvolta programe specifice privind integrarea si reintegrarea pe piata muncii a tinerilor peste 18 ani care au parasit sistemul de stat de protectie a copilului si a persoanelor care provin din familii foarte sarace.

   Obiectivele specifice prin care se va atinge obiectivul general sunt urmaoarele: - infiintarea unui Centru de Incluziune Sociala dedicat sprijinului psihologic si social pentru persoanele cu risc de excluziune sociala.

- includerea persoanelor defavorizate din grupul tinta in programe de formare profesionala. - producerea unei schimbari pozitive in atitudinea angajatorilor in ceea ce priveste integrarea grupurilor vulnerabile.
- implementarea de masuri de acompaniere in vederea identificarii si mentinerii unui loc de munca. - participarea la programe de formare pentru dezvoltarea competentelor si calificarilor de baza pentru grupurile vulnerabile. Grupurile vulnerabile sunt adesea percepute negativ de angajatori si au probleme privind integrarea sau reintegrarea pe piata muncii. Acestia au nevoie de sprijin complex, conditii adecvate de incluziune si asistenta in ceea ce priveste depasirea problemelor lor curente. Astfel, vor fi dezvoltate si implementate masuri active care sa le permita sa isi dezvolte stima de sine, incredere in propria lor putere de a depasi obstacolele psihologice si sociale.

   Va fi de o deosebita importanta crearea solutiilor care sa incurajeze comunitatile locale si angajatorii in vederea implicarii in activitati comune in scopul combaterii marginalizarii si a efectelor acesteia. Pentru obtinerea beneficiilor reale pe termen mediu si lung si a celor mai bune rezultate pentru persoanele dezavantajate care deriva din implementarea proiectului, autoritatile locale, alte organizatii din sectorul public de servicii, sectorul de afaceri si ONG-urile vor fi incurajate sa furnizeze o gama larga de servicii integrate de sprijin, in parteneriat.

    In urma implementarii proiectului, persoanele care provin din familii sarace si tinerii peste 18 ani care parasesc sistemul institutionalizat de protectie a copilului si care fac parte din grupul tinta al proiectului de fata, vor avea calificari in urmatoarele domenii:

  • agent de paza,
  • operator IT,
  • ospatar,
  • bucatar,
  • ingrijitori batrani la domiciliu.

   De asemenea, acestia vor beneficia de facilitarea obtinerii unui loc de munca iar efectul garantat in ceea ce priveste integrarea si reintegrarea persoanelor din grupul tinta este dat de faptul ca se vor semna contracte de parteneriat intre Centrul de Incluziune Sociala si angajatori.

Limba

Romanian Bulgarian English French German Italian Russian Spanish Turkish